Florentino Perez s-a pus în mișcare și a dat asigurări că nimeni nu-l întrece! Promisiunea cu care se îndreaptă spre primul mare transfer al verii

Florentino Perez s-a pus în mișcare și a dat asigurări că nimeni nu-l întrece! Promisiunea cu care se îndreaptă spre primul mare transfer al verii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflat în conflict cu conducerea lui Internazionale Milano de mai bine de o lună, Mauro Icardi (26 de ani) a redevenit o țintă pentru Real Madrid, iar presa din Spania anunță că „galacticii” au avut o discuție cu Wanda Nara, căreia i-au făcut, deja, o primă promisiune importantă.

Luni, când era clar că Zidane se va întoarce în capitala Spaniei, reprezentanții blanco au dat startul căutărilor unui înlocuitor pentru Karim Benzema, iar primul pe listă a fost Mauro Icardi, o țintă mai veche în birourile înalte de pe „Santiago Bernabeu”. Emisarii clubului au contactat-o pe Wanda Nara, soția-agent a argentinianului, și, conform AS, i-au promis acesteia că Realul va pune pe masă un salariu mai mare decât orice altă remunerație la care se gândește vreun club care încearcă să-l ademenească pe argentinian.

De altfel, din cauza negocierilor pentru noul salariu al lui Icardi, sud-americanul vede de o lună de zile din tribune meciurile coechipierilor săi, Wanda Nara fiind la baza unui conflict între jucător și conducerea clubului italian.

Marcator a 15 goluri în toate competițiile pentru Internazionale Milano, Icardi e dorit de Napoli și Juventus, cluburi care pun pe masă salarii în jurul a nouă milioane de euro. În orice scenariu, Real i-a dat Wandei Nara asigurări ca va putea trece cu mult peste ștacheta ridicată de cele două cluburi mari din Serie A.

2021 e anul în care expiră contractul lui Icardi cu Inter, înțelegerea fiind semnată în vara lui 2016.

90 de milioane de euro e cota de piață a vârfului argentinian, dar e de așteptat ca Inter să ceară o sumă ceva mai mare pentru a se despărți de omul care le-a fost golgheter incontestabil în ultimele sezoane.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×